Vârsta este doar un număr

Stiri Image
06.10.2023
Evenimente

Vârsta este doar un număr

Oamenii în etate de astăzi nu sunt altcineva decât bunicii și părinții noștri care prin atitudine participativă și grija permanentă au păstrat viu focul familiilor noastre – piloni al stabilității și continuității neamului.

În ziua de 1 octombrie 2023, Primăria Bravicea în parteneriat cu Asistența socială, Grădinița, Gimnaziul „Ștefan cel Mare”, Casa de Cultură, Biblioteca Publică Teritorială „George Munteanu”, Muzeul satului, Școala de Arte, antreprenorul dl Victor BELINSCHI au organizat și desfășurat activitatea care a avut scopul de a omagia persoanele în etate din comunitatea noastră.

Primarul localității, dl Alexei ZATIC, le-a mulțumit celor prezenți pentru bunăvoința de a lăsa grijile toamnei venind pentru a sărbători într-un fel anume Ziua oamenilor în etate. Copiii, cu poeziile pe care le-au recitat, la fel ca și artiștii amatori, au făcut loc în inimile celor prezenți pentru acele amintiri, care tot mai des ne dau târcoale cu cât mai mult înaintăm în vârstă: lumea copilăriei, amintiri despre părinți, frați și surori, casa părintească, anii tinereții, prietenii care nu mai sunt printre noi…

Parohul Bisericii ortodoxe „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, preot Rostislav ȚÎMBAL a binecuvântat evenimentul, iar dl Victor BELINSCHI, cetățean de onoare al satului Bravicea, a oferit pachete alimentare persoanelor vârstnice, recitând poezii despre părinți, locul natal, valorile umane.

Copii de la Grădiniță (educatoare dna Livia BATCU), elevi ai Gimnaziului „Ștefan cel Mare”, îndrumați de dna director Elena GODOVANIUC, au învățat și recitat poezii despre părinți, bunici, învățători, despre generația oamenilor în etate care este o generație demnă de grija, stima și atenția urmașilor.

Artiștii amatori ai Casei de Cultură (conducător artistic dl Boris IURCU), elevi ai Școlii de Arte (profesor dl Vasile ZUBCU) au interpretat piese muzicale pentru cei prezenți care au admirat și expoziția de pictură, obiecte din lemn a dlui Simion RÎȘCOVAN.

„Clubul Femeilor”, serviciul Bibliotecii Publice Teritoriale „George Munteanu”, împreună cu Muzeul Satului (muzeograf dna Tatiana RÎȘCOVAN) au interpretat piesele îndrăgite, activitatea fiind moderată de dna Svetlana RÎȘCOVAN, profesoară de limbă engleză.

Dragii noștri oameni în etate, vă asemuim cu o torță ce arde, deoarece sunteți luminați de lumina înțelepciunii, vă asemănăm cu pomii roditori, care dau rod pentru alții, căci rostul vieții dumneavoastră sunt copiii. Să vă purtați bătrânețile fără tristețe. Să ne trăiți sănătoși și în liniște sufletească, ocrotiți și binecuvântați de bunul Dumnezeu.

Primăria Bravicea aduce sincere mulțumiri: APL Bravicea și asistenței sociale; antreprenorului Victor BELINSCHI, artiștilor amatori de la Casa de Cultură din Bravicea, copiilor și educatorilor de la Grădiniță, elevilor și profesorilor Gimnaziului „Ștefan cel Mare”; Clubului Femeilor, serviciul Bibliotecii Publice Teritoriale „George Munteanu”; Muzeului Satului Bravicea și tuturor celor care au contribuit la desfășurarea evenimentului.


A se vedea și: Fotografii pe Facebook

Sari la conținut