Turneul Național de Șah „Cupa satului Bravicea”, ediția a XIX-a, 2022
Deja a devenit tradiție ca în fiecare an la Bravicea (raionul Călărași), să se desfășoare competiția pentru desemnarea celor mai buni jucători de șah din diverse raioane ale țării. Anul acesta turneul a avut loc la Casa de Cultură din satul Bravicea, la data de 31 iulie 2022. Evenimentul a fost organizat de Administrația Publică Locală Bravicea în parteneriat cu șahista braviceană Nina GHINDĂ. La această ediție au participat cca 70 de jucători de șah din raioanele Fălești, Strășeni, Călărași, Ungheni, Ialoveni, Nisporeni, municipiul Chișinău etc.
Turneul s-a desfășurat în 7 runde, sistem elvețian, cu controlul timpului – 15 minute pentru fiecare participant.
Clasamentul final după finisarea celor 7 runde a fost următorul:
Categoria ,,Seniori”
- Locul I – CEBOTARI Stanislav, or. Fălești
- Locul II – CHIRPII Alexandru, comuna Stăuceni
- Locul III – EREMIȚĂ Ivan, or. Fălești
- Locul IV – GÎRLEA Vitalii, or. Călărași
- Locul V – REVENCO Serghei, mun. Chișinău
Categoria „Senioare”
- Locul I – GHINDĂ Nina, satul Bravicea, r-nul Călărași
- Locul II – POPA Elena, or. Fălești
- Locul III – TOMAȘEVSCHI Ala, or. Fălești
Categoria ,,Copii: 8–14 ani”
- Locul I – RĂILEAN Vlad, Dondușeni
- Locul II – ALBU Damian, mun. Chișinău
- Locul III – CRAVCIUC Daniil, or. Chișinău
- Locul IV – POPEI Samira, or. Fălești
Categoria ,,Juniori: 15–18 ani’’
- Locul I – SIREȚANU Vladislav, or. Strășeni
- Locul II – CEBAN Mihail, or. Fălești
- Locul III – GORBATIUC Vlad, or. Fălești
Titlul de ,,Cel mai tânăr participant” l-au primit surorile: ROȘCA Ema și Beatrice născute la Hirova, Călărași; iar „Cel mai în vârstă participant” a fost desemnat ESINENCO Andrei din comuna Stăuceni.
Arbitrii GHINDĂ Timofei din satul Bravicea, raionul Călărași și POPOVICI Dumitru din orașul Fălești au avut grijă ca totul să decurgă conform regulilor FIDE și au monitorizat buna desfășurare a competiției.
Premiile au fost înmânate de către primarul satului Bravicea dl Alexei ZATIC, care a adus urări de felicitare participanților și le-a urat succes la competițiile viitoare.
Irina BATCU,
Director al Școlii de Arte Bravicea,
reporter comunitar
A se vedea și:
- Galeria foto pe Facebook